Fostul mare fotbalist german, Franz Beckenbauer, acum președinte de onoare al clubului Bayern Munchen, a ajuns miercuri pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, și a declarat că formația CFR Cluj poate profita, la meciul astăzi, de numeroasele absențe din lotul bavarezilor.
Fostul câștigător al Cupei Mondiale, atât ca jucător, cât și ca antrenor al Germaniei, a lăudat fotbalul românesc pe care-l consideră ca fiind la un nivel înalt. „Am întâlnit echipe românești atât ca jucător cât și ca antrenor. Fotbalul românesc e de un nivel înalt. Va fi un meci interesant, la fel ca acum două săptămâni, dar atunci CFR a avut mare ghinion. Au jucat excelent, dar și-au dat două autogoluri. Cei de la Bayern spun mereu că vor câștiga, dar nu întodeauna reușesc. În momentul de față nu sunt în cele mai bune momente. Le lipsesc jucători și asta ar putea fi șansa CFR-ului”, a spus, miercuri, Franz Beckenbauer.
Președintele de onoare al lui FC Bayern a evitat să nominalizeze vreun jucător din lotul clujenilor pe care-l consideră periculos și a spus că Thomas Muller a avut o evoluție incredibilă în ultimii doi ani, făcând referire la faptul că actualul „internațional” german a fost refuzat la acea vreme de cluburile românești. „Traore e un fotbalist bun, a ratat câteva ocazii importante în tur. Dacă aș putea nominaliza un jucător periculos de la CFR aș spune echipa. Muller juca acum doi ani la echipa a doua, iar acum a devenit un superstar în devenire”, a mai spus Beckenbauer, care a adăugat că nu știe dacă FC Bayern a fost interesată vreodată de serviciile atacantului român, Adrian Mutu, așa cum a speculat presa internațională în urmă cu două sezoane.
CFR Cluj va juca miercuri seara împotriva campioanei Germaniei, FC Bayern Munchen, într-un meci contând pentru grupa E a Ligii Campionilor. Partida se va desfășura de la ora 21.45 pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER